Data la care românii ar trebui să primească pensia se suprapune cu vacanța de Rusalii. Vor fi afectați seniorii de aceste zile libere? Iată ce a anunțat Șeful Casei de Pensii.
Mai sunt doar câteva zile până când bugetarii se vor bucura de minivacanța de Rusalii. Mai exact, angajații care lucrează la stat vor beneficia de cinci zile libere, de 1 iunie și de Rusalii, după ce Guvernul a decis ca Ziua Copilului (1 iunie) și cele două zile de Rusalii (4 și 5 iunie) să fie libere legal. În acest sens, Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a anunțat dacă vor fi afectate plățile pentru luna iunie.
CITEȘTE ȘI: Se dau vouchere de 300 de lei! Categoria de români care poate beneficia de acești bani
Daniel Baciu a menționat că între Casa Națională de Pensii și Poșta Română s-a încheiat o convenție conform căreia nu vor exista întârzieri în privința plății. În intervalul 1-15 iunie, pensiile vor fi virate către beneficiari.
„Noi avem convenție încheiată între CNPP și Compania Națională Poșta Română în care sunt stipulați foarte clar termenii atât de plată, cât și de distribuire a pensiilor. Este o problemă la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie privind acele zile libere. Am vorbit personal cu șeful companiei Poșta Română. Ei vor lucra pe 2 iunie, vineri.
Am primit asigurări că vor începe să distribuie pensiile pe 2 iunie pentru acei beneficiari care au ales plata prin mandat poștal, urmând ca după data de 6 să intram în program normal. Noi, primele tranșe de bani, le vom vira încă de la sfârșitul lunii mai, să aibă cash să livreze pensiile începând cu data de 2 iunie, vineri. Până pe data de 15 trebuie achitate toate pensiile pentru cei care au optat pentru plata pensiei prin mandat poștal”, a declarat șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, în cadrul unei intervenții la Antena 3.
Mai mult decât atât, poștașii vor munci pe data de 2 iunie, adică vineri, când este considerată zi liberă. Șeful Casei de Pensii a adăugat că plățile nu sunt afectate și datorită faptului că sistemul electronic nu întâmpină probleme.
„Aceste pensii achitate la cont se fac foarte repede, practic se fac pe cale electronică și aici nu avem absolut nici o întârziere. Într-o singură zi se achită toate pensiile pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată”, a mai adăugat Președintele Casei de Pensii.
VEZI ȘI: Cum riscă românii să piardă bani când ies la pensie. Anunțul îngrijorător făcut de specialiști